Femeile, intre cariera si familie

Femeile, intre cariera si familie

Femeile trebuie fie sa aleagă intre cariera și familie, fie sa încerce sa le îmbine pe amândouă. Unii acuza femeile de cariera ca acționează în virtutea unui acces de defeminizare, ca sunt mănate de motivații și interese masculine.

In ultima vreme, datorita interesului crescand, un subiect contraversat este tot mai des pus in discutie si mediatizat. Este vorba despre stresul femeilor care trebuie sa opteze intre cariera, pe de o parte si cuplu/familie, pe de alta parte.

Sunt multe voci care acuza femeile de cariera ca actioneaza in virtutea unui acces de defeminizare, ca sunt manate de motivatii si interese masculine. Faptul ca isi doresc o ascensiune profesionala si o independenta financiara si nu doar un loc de munca sau un salariu, este pentru ele o expresie a dorintei de afirmare de sine, de a li se recunoaste calitatile, de a li se recunoaste reusita, un mod de a-si demonstra ca pot tot atat de bine ca si barbatii, daca nu si mai mult.
Intr-adevar, este mai greu sa iti imaginezi o femeie pe care o vezi ferma si intransigenta pe parcursul programului de lucru, schimband radical macazul si devenind dulce, maleabila, concilianta si afectuoasa acasa.


Nu credem ca se pune problema unei astfel de dedublari a personalitatii femeii. Suntem convinsi ca ambele laturi mentionate coexista in ea si se succed permanent in mod manifest. In orice moment poate fi declansata si stimulata oricare dintre laturi, trebuie dar sa stii pe ce buton si cand sa apesi!


Pentru femeile care nu au perspectiva unei cariere provocatoare, cuplul si familia raman principalele surse de satisfactie personala, principalele repere la care se pot raporta si de la care asteapta confirmarea propriei valori. La prima vedere, aceste femei par mai dependente de cuplu, mai centrate pe nevoia de a apartine si a se ancora intr-o legatura stabila.


De multe ori, femeile de cariera sunt percepute de ceilalti din jur ca niste persoane care “au tot ce le trebuie”, carora “nu le lipseste nimic”. Mai mult, ele sunt blamate, considerate individualiste, egoiste, motivate aproape exclusiv de dorinta ascensiunii profesionale, de dorinta de a obtine puterea. O femei care dispune de independenta financiara starneste invidia celorlalte femei, dar si temerile barbatilor. Prin faptul ca ea castiga lunar o suma mai mare de bani inhiba si este aproape automat catalogata drept o femeie rece, prea calculata pentru a mai lasa loc sentimentelor.


Nimic mai fals! Nevoia de afectiune nu ocoleste pe nimeni. Oricat de independente si puternice vi se par anumite femei si oricat de insetate de putere ar fi ele, puteti fi siguri ca isi doresc sa fie iubite ca oricare dintre semenele lor si sa poate oferi, la randul lor, iubire. Si ele resimt la fel de dureros si de frustant absenta iubirii, a persoanei dorite sau a partenerului ideal indelung cautat. Numai ca, in cazul lor, posibilitatea de a avea o cariera de succes, care le aduce reusite si le permite sa se afirme, functioneaza ca o supapa ce le permite descarcarea/sublimarea unei parti din frustarea afectiva acumulata. De aceea, isi permit sa prelungeasca timpul cautarii si sa astepte mai mult (daca este cazul) intalnirea idealului. Grila de selectie este mai atenta si mai fina, par mai greu de multumit, ceea ce creeaza uneori un (nedorit) spatiu gol in jurul lor, pe care nu intotdeauna stiu sa-l gestioneze.


In orice femeie exista aceeasi dorinta de a-si gasi jumatatea, aceeasi nevoie de a fi in doi, ceea ce difera este doar felul in care dau curs acestei dorinte: pentru femeile cu cariera, relatia de cuplu poate satisface golul afectiv, este locul de refugiu sau implinire sufleteasca, pentru celelalte relatii de cuplu este chiar locul de afirmare a valorii lor.


Indiferent de standardul profesional pe care il are sau pe care il urmareste, pentru a fi fericita si in plan sentimental, femeia nu ar trebui sa renunte la sensibilitatea, disponibilitatea afectiva de a asculta, intelege si vindeca.


Distribuie pe Facebook!