Insula Sentimentelor

Insula Sentimentelor

Povestea Insulei Sentimentelor incepe si ea cu „a fost odata ca niciodata”, ca toate celelalte povesti, doar ca acesta este una care pune intrebari si aduce raspunsuri menite sa ne deschida ochii asupra unei intamplari in urma careia Iubirea fu salvata, astfel incat astazi inca ne mai putem bucura de ea...

Asadar, a fost odata ca nicodata, o insula pe care locuiau impreuna toate sentimentele si valorile omenirii: Buna Dispozitie, Tristetea, Stiinta, Bogatia... precum toate celelalte, inclusiv Iubirea – Insula Sentimentelor.

Intr-una din zile, Stiinta le comunica tuturor locuitorilor ca insula se va scufunda negresit si ca vor trebui sa-si gaseasca salas in alta parte, astfel incat incepura cu totii sa-si pregateasca barcile, navele, corabiile – fiecare ce avea mai la indemana ca sa se salveze in graba si pornira la drum vaslind cu spor de teama sa nu piara innecati – doar Iubirea nu se indura sa plece si decise sa ramana pana in ultimul moment pe insula. Cand aceasta fu pe cale sa se scufunde complet, Iubirea, disperata, incepu sa strige dupa ajutor.

Bogatia tocmai trecea prin apropierea ei intr-o barca luxoasa, dar cum aceasta era plina de aur si argint, decise ca nu mai are loc la bord si pentru Iubire, asa ca se indeparta in graba. Orgoliul se ivi si el pe un vas magnific si stralucitor, dar cum era convins ca pe ambarcatiunea sa totul este perfect, se temu ca Iubirea ar putea sa-i strice mandrete de perfectiune, asa ca dadu si el bir cu fugitii, prefacandu-se ca nu o zareste.

Iubirea ceru ajutorul Tristetii, care parea sa aibe suflet bun, dar aceasta-i raspunse ca nu prea e in apele sale si ca se simte atat de trista incat are nevoie sa ramana singura... Nici chiar Buna Dispozitie nu-i sari in ajutor, pentru ca era asa de vesela si multumita incat nu-i auzi strigatele de disperare...

Tocmai cand se astepta mai putin, Iubirea auzi o chemare blanda: „Vino, Iubire, te iau eu pe barca mea si te port intr-un loc sigur”. Era un batran cu o barcuta fusiforma, care aluneca pe apa cu o usurinta uimitoare. Surprinsa si coplesita de recunostinta, Iubirea sari la bord, dar uita sa-l intrebe cum se numeste, astfel ca abia dupa ce ajunse la tarm si vazu cum barcuta se indeparteaza cu iutela, isi dadu seama ca nici macar nu stie cine e batranul care a salvat-o.

Dar Stiinta – cea care cunostea raspunsul la orice intrebare – reusi s-o lumineze: „Era Timpul”, spuse ea. „Timpul?” se intreba surprinsa Iubirea, „Dar de ce oare mi-a sarit Timpul in ajutor?”.

Stiinta, plina de intelepciune, raspunse: „Pentru ca doar Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta este Iubirea in viata!”.

• 5 Dec, 2019
• admin
• 1 vote
• 1130 vizualizari