Sa nu ucizi!

Despre dragostea fata de Dumnezeu, aspecte filosofice, morale si spirituale ale dragostei.
Vizitator

Sa nu ucizi!

Mesaj de Vizitator »

Porunca a sasea: Sa nu ucizi !A intrerupe viata unui om, inseamna din punct de vedere crestin, a suprima o faptura facuta dupa chipul lui Dumnezeu pentru un destin superior, "inseamna a crea un gol si a tulbura planul divin al vietii, caci fiecare om reprezinta si actualizeaza intr-o forma unica chipul lui Dumnezeu". Trupul fiind destinat nestricaciunii, moartea este numai o stare provizorie. Desi este zidit din lut, el este vasul de mare cinste prin care sufletul isi faureste destinul sau nemuritor si "trebuie pastrat ca pe un templu al lui Dumnezeu".

Primul caz de omucidere pe pamant este fratricidul lui Cain care, din invidie a ridicat viata fratelui sau Abel (Facerea 4, 8-10). "Omuciderea este deci crima aceluia ce ridica viata semenului sau, fara nici o autoritate legitima si fara sa poata justifica cu nimic acest act".
Acest pacat strigator la cer are mai multe sensuri. In primul rand, el se refera la suprimarea vietii aproapelui sau crima in intelesul cel mai direct al cuvantului.

Apoi este omuciderea in masa, adica razboiul nedrept de cotropire, care este cea mai mare crima impotriva umanitatii. El dispretuieste dreptul la viata si destinul de dezvoltare spirituala a unor popoare intregi, rapindu-le demnitatea si libertatea pentru a le inrobi. Prin razboi "omuciderea atinge forma cea mai scelerata, ca mijloc, pe scara mare, pentru a impiedica dezvoltarea ascendenta a umanitatii".

Cand omul isi suprima propria lui viata, cade in pacatul sinuciderii, pacat care in fond se asimileaza cu omuciderea. In decursul istoriei au fost curente de gandire, care recomandau sinuciderea ca pe o fapta curajoasa si onorabila. Partizanii acestor curente isi justificau pozitia, in general, in felul urmator: "Prin sinucidere nu se comite nici o nedreptate sau violenta, caci nu faci rau nimanui. Este o nebunie sa suferi raul pe care-l poti evita si de care poti scapa fara sa faci rau nimanui. Trebuie sa raman in viata atata vreme cat ma simt bine si trebuie sa ies din ea, cand ma simt rau". Astfel, filozofii stoici, in antichitate, considerau sinuciderea ca pe un act inegalabil de curaj si intelepciune, care il ajuta pe om sa iasa din viata, "ca dintr-o camera plina de fum".

Potrivit invataturii crestine, omul nu dispune de un drept absolut nici asupra vietii altuia si nici asupra vietii sale proprii. Dupa cum omul nu-si da singur viata, tot asa nu are dreptul sa si-o ridice singur. In puterea omului sta numai intrebuintarea vietii in bine sau in rau, iar inceputul vietii si sfarsitul nu-i apartine.

De aceea, in sistemul actual de viata, criminalitatea, sub ambele aspecte, se manifesta mult mai redus ca in alte sisteme sociale, care printr-o libertate exagerata, alimenteaza tot felul de patimi si manifestari bolnavicioase, care favorizeaza aceste fenomene. Doctrinele sociale bazate pe o conceptie individualista, prin care omul nu recunoaste nici o autoritate si nici o suveranitate a societatii deasupra intereselor sale personale, "genereaza sinuciderile intr-un grad foarte intens si aceste fenomene sporesc paralel cu progresul doctrinelor individualiste".

Crestinul trebuie sa stie ca este subordonat propriului sau destin de viata si scop, este subordonat societatii si lui Dumnezeu si ca atunci cand atenteaza la viata sa sau a semenilor, el se lezeaza pe sine insusi, lezeaza societatea si pe Dumnezeu.
Scrie răspuns

Pentru a interactiona pe Forum: Conecteza-te aici sau Inscrie-te aici daca nu ai cont.