SA VORBIM DESPRE UITARE

[Vizitator]

Locuim in creierul nostru. Un loc rece, abstract, indepartat de ceea ce ne face sa fim umani…. Am devenit straini fata de trupurile noastre. Ne-am lasat instrainati treptat de intelepciunea inimii. Am cultivat distante intre noi. Am pornit cu pasi grabiti spre drumul instrainarii de sine. Ne grabim sa ajungem la birou. Nu avem timp sa auzim cum ne mai calauzeste inima. Si cui ii pasa de ce spune inima? Cui ii pasa de ce-am facut cu ea?

Nimeni nu ne invata in copilarie cum sa simtim, cum sa experimentam emotiile, ce sa facem cu energia sentimentelor noastre, cum sa ne autoreglam emotiile la ceea ce se intampla in jurul nostru. Inteligenta inimii: Creierul din inima Prin subintelegere, invatam sa le trecem sub tacere, sa le opunem rezistenta, sa le judecam. Creierul, mintea, ratiunea, par uneori a fi solutia perfecta. Undeva, pe axa timpului a inceput sa se stinga dorinta noastra de a deveni mai buni.

Daca a fi rau inseamna a sta departe de suferinta atunci da, astazi ne dorim sa fim rai. Candva, am inchis ochii in fata frumusetii lumii inconjuratoare. Am inceput sa uram linistea, sa ne integram in haos si confuzie, sa ducem vieti reci, rationale, indiferente, lipsite de emotii si satisfactii spirituale. Am permis rautatilor si sentimentelor negative sa faca parte din eul nostru zilnic.

Am ingaduit dorintei de inavutire sa aiba intaietate in fata oamenilor. Refuzam treptat treptat sa auzim iubirea, sa vedem fericirea, sa simtim starea de bine, sa ne lasam toropiti de o ploaie de vara, sa ne entuziasmam de un copac in floare, sa iubim patimas, sa ne strangem cu nebunie in brate, sa ne pierdem mintile de placere privind un rasarit de soare, sa sarutam patimas si cu dorinta un chip sarutat de altfel zilnic…

Si va intreb acum… ce-am facut cu inima? Cu emotiile noastre? Cu sentimentele? Cand ne-am pierdut inimile si am lasat creierul sa conduca? Cand am devenit imuni unii fata de altii? Cand ne-am imunizat fata de noi insine inchizandu-ne inimile? Ce facem cand ne este dor de inimile noastre de altadata? Mai vrea cineva sa le regaseasca? Mai crede cineva ca daca inima nu e, nimic nu e?

Sa raspundeti sincer.. ca de la inima la inima… SA VORBIM DESPRE UITARE: A uita inseamna sa vrei sa renasti ... omul uitarii va fi intodeauna in felul sau, un om liber, omul memoriei risca sa fie un om supus amintirilor,...e intodeauna mai frumos si mai usor sa retraiesti ceva ce ai uitat,..si e trist cand incerci sa traiesti din amintiri...uitarea e sansa de a renaste...de a retrai momentele cu aceiasi intensitate,astfel obisnuinta si rutina nu ar mai interveni in viata ta...ce cuget acum e de fapt dorinta mea de a putea uita cu voie;sa pot sa comand minti mele sa uite ce vreau eu sa uite;sa memoreze doar ce vreau eu sa memoreze, sa pot sa controlez memoria mea asa cum pot sa controlez fisierele unui calculator... dar memoria nu ma lasa...ea memoreaza ce crede ea ca poate memora si uita ce crede ca nu e important pentru viata mea si uneori se insala atat de amarnic...uneori memoreaza ce vreau eu sa uit...si uita ce vreau sa tin minte pt toata viata…

[Vizitator]

Probabil ca daca nu am reusi sa uitam, am innebuni...Dar cum faci cand vrei sa uiti ceva ce iti revine obsesiv in minte?O situatie, o persoana?Cum poti ingropa intr-un colt al mintii amintirile care-ti fac rau, asa cum ai inchide o camera in care bantuie fantome?

[Vizitator]

Eu cred ca uitarea vine in timp, zadarnic incercam sa fortam nota, viata are ritmul ei .Probabil primul lucru pe care trebuie sa-l facem, este sa acceptam ceea ce s-a intamplat, sa ne plangem de mila o vreme, apoi, cu maxima luciditate, sa-i gasim acelei intamplari , locul cuvenit in sufletele noastre. Daca incerci sa uiti inainte de a intelege ce s-a intamplat, inainte de a accepta acea situatie, e ca si atunci cand maturi in graba si bagi gunoiul sub covor(nu-mi spuneti ca exista aspirator... ).Nu te poti debarasa de trecut, este parte din tine, dar te poti impaca cu el , astfel reusind sa mergi mai departe, mai bogat, poate chiar mai intelept, fata umbre.

[Vizitator]

Uitare este parte din psihicul nostru! Dacă n-ar exista uitarea n-am putea asimila de-alungul timpului foarte multe informaţii.