Viaţa se poate citi ca pe o carte deschisă?

[Vizitator]

Eram în anul întâi la facultate când l-am întâlnit pe Silviu. Aş fi trecut pe lângă el în fugă, dar ceva din privirea lui blândă, obosită, deprimată, nu m-ar fi făcut să mă oprească. A doua zi, studentul de serviciu m-a anunţat-o că cineva mă aşteaptă în hol. Silviu cu un buchet de flori, un buchet de crizanteme, stătea, şi el mirat de îndrăzneala sa. A privit-o la fel de rugător, îndurerat, straniu, i-a întins florile şi a plecat. Siliu devenise pentru mine omul care are nevoie de protecţie, dar nu potrivit mie. Avea privirea prea blândă, parcă mereu cerea iertare pentru că respira, pentru că exista. La început mi-a fost milă de el, apoi m-a obişnuit cu prezenţa lui, cu florile lui, ciudăţeniile lui, cu visele lui. Au fost şi ani frumoşi când cerul era aproape de pământ El aducea stele în buchet şi le dăruia unei iubiri inexistente. Nici lipsa banilor, nici întunericul nopţilor, nici gerul aspru al iernilor nu-i împiedica să hoinărească, să viseze şi toată lumea să fie a nostră.
A fost sublimul unui destin peste care s-au aşezat rânduri de nori tot mai mulţi şi mai grei, mai ceţoşi şi mai sufocanţi.
Credeţi că viaţa, iubirea, suferinţa din nopţile când lacrima se prelinge pe faţă fără să mai avem puterea s-o şterjem, înseamnă "EXISTENŢĂ?"

[Vizitator]

Prieteni, vreti să scriem o carte despre fericire, nefericire, vise, dezamăgiri, la care să participăm cu toţi? Fiecare este personaj in propria creatie, si la sfârsit vom înţelege că pentru iubire nu trebuie material mult