Despre iubirea adevarata

Iubirea ca si pasiune este o ipostaza importanta in literatura universala. Ea se caracterizeaza prin atractie reciproca puternica, existenta unor obstacole in intalnirea sentimentului de iubire, prin incalcarea unor reguli ale comunitatii in care traiesc cei doi. In cazul ei indragostitii traiesc o stare de exaltare permanenta, care duce la un dezechilibru sufletesc.

Deseori ei sunt despartiti de imprejurari si aceasta departare se impune pentru a verifica sentimentele si in acelas timp pentru a-i pastra intensitatea. Iubirea-pasiune este insotita intotdeauna de suferinta, de o anume doza de nebunie si de o tentatie a mortii. În mitologia greaca pe lânga zeul iubirii, Eros, exista si zeul mortii, Tanastos iar psihologia moderna considera ca si moartea sunt doua instincte dominante ale psihicului uman. Destinul marilor indragostiti in operele literare sta sub semnul iubirii si al mortii.

Exista un mit, mitul androginului fiinta mitotlogica care era jumatate femeie, jumatate barbat si care se caracteriza prin mandrie, trufie si priniubire.Erau fiinta rotunde avand 4 maini, patru picioare si care reprezinta un absolut, ele erau foarte fericite.

Zeus, invidios pe fericirea lor a hotarat sa le desparta, dar ele erau foarte nefericite si mureau.Vazand acestea, Zeus s-a gandit sa le dea posibilitatea de a se regasi.De aici este dorintza permanenta de regasirea jumataii, de intregire a fiintei, de completare a sinelui.

Dupa parerea lui Victor Hugo, „dragostea e chiar parte din suflet.E de aceeasi natura.Dragostea e ca o scanteie divina si ca si sufletul, si tot ca el e incoruptibila,indivizibila,nepieritoare.E un punct de foc in noi ,nemuritor si infinit ,pe care nimeni nu-l poate margini si nimic nu-l poate atinge.Il simti arzand pana in maduva oaselor si-l vezi stralucind pana in adancurile cerului.”

Iubirea este unica, este absolut ireductibila, ea nu se mai repeta.Jose Ortega y Gasset spune ca „o dragoste deplina,care s-a nascut in adancul unei persoane nu poate probabil sa moara.Ramane grefata pentru totdeauna in sufletul senzitiv.

Circumstantele, departarea ii vor putea impiedica nutrirea necesara si atunci iubirea aceasta va pierde din volum,se va preface intr-un firisor sentimental,scurta vana de emotie ce va continua sa izvorasca in subsolul constiintei.Acesta e simptomul adevaratei iubiri :a fi alaturi de obiectul iubit,intr-un contact si o proximitate mai profunde decat cele spatiale.Este o convietuire de tip cital cu celalalt”.

Un mit despre dragoste este cel al Afroditei si al lui Ares.Fiul lor este Eros, zeul iubirii.Acesta este reprezentat ca un copil sau un tanar gol, inaripat, caci intruchipeaza o dorintza ce nu are nevoie de mijlocire si nici nu se poate ascunde.Faptul ca Eros este un copil simbolizeaza desigur tineretea vesnica a oricarei iubiri profunde ,dar si o anume iresponsabilitate:Eros rade de cei pe care ii face sa se indragosteasca.