Dragostea condiţionată
Câţiva ani mai târziu, Gordon („Părinţi eficienţi"), plecând de la Rogers a aplicat o atitudine analogă relaţiilor dintre părinţi şi copii. A adus două elemente complementare importante: este acceptabil pentru mine acest comportament al copilului şi care este consecinţa asupra mea? In acest caz, părintele este invitat să utilizeze „mesajul Eu : când te trezeşti prea târziu în nenumărate rânduri, pierzi autobuzul pentru a merge la şcoală. Atunci sunt obligat să te conduc cu maşina la şcoală şi din cauza aceasta întârzii şi eu la serviciu. Comportamentul tău nu este acceptabil pentru mine, atunci mă simt iritat; îţi cer să mă respecţi, nu te voi mai conduce începând de mâine. Este o dragoste condiţionată, mai realistă din punctul meu de vedere.
Progresiv ajung la ideea că dragostea condiţionată este singura acceptabilă pentru mine. Să analizăm cu mai multă atenţie. Neill în „Copiii liberi din Summer Hill", cartea care mi-a influenţat cel mai mult viaţa, spune aşa: „Dacă vă iubiţi într-adevăr partenerul pentru el însuşi, ar trebui să fiţi fericiţi să-l vedeţi în braţele altuia (alteia)". Asta măcar e dragoste, Germaine! Şi adaug: „Dacă nu este cazul dumneavoastră, acceptaţi că-l iubiţi şi pentru dumneavoastră."
Cu siguranţă că eşti dispusă, Maria, să-i oferi soţului o călătorie de aniversare în doi, în insulele Baleare. Şi dacă s-ar duce singur? Şi dacă ar cheltui la cazinou banii pe care i-aţi câştigat muncind din greu, în timp şi pe care i-ar cheltui, poate chiar cu amanta?
Robert, data viitoare când veţi fi invitaţi la o seară de Crăciun, faceţi în aşa fel încât cadoul vostru să fie pus sub brad fără ca persoana care v-a invitat să poată ghici de la cine este. Dacă sunteţi la fel de fericiţi fără să primiţi recunoaşterea pe care o meritaţi, atunci vă felicit pentru înţelepciunea voastră: eu nu am ajuns până aici, mai exact nu mai sunt aici. Accept şi chiar apreciez să primesc la rândul meu. De ce nu, la urma urmei? Am plătit destul prin renunţare şi abnegaţie.
Sfârşesc prin a accepta că în dragoste, ca şi la bancă, nu (se) împrumut (ă) decât celor bogaţi. Nu mai sunt dispus să ofer prea mult timp la nesfârşit, dacă celălalt nu-şi aduce şi el contribuţia. A-ţi da timpul sau banii, fără o contrapartidă echitabilă, mi se pare nedrept şi riscă în plus să antreneze sau să menţină dependenţa de celălalt, printr-un proces de salvare care, pe termen lung, poate irita sau frustra pe cel care salvează, îi dă drepturi, putere care, la rândul său, antrenează supunerea sau revolta celuilalt.
Francine, care are un venit modest, acceptă ca Pierre să-i plătească o parte din costul călătoriei în Mexic. Pierre nu este un altruist în dragostea necondiţionată. El doreşte ca ea să-l însoţească. Dacă Pierre nu ar fi mers, ea nici nu s-ar fi gândit măcar, cu atât mai mult cu cât nici nu ştia de acest congres. Deci, Pierre îi propune să-i plătească jumătate din preţul biletului de avion. Ea acceptă. „Bine, numai să nu uiţi, Pierre", îi spuse ea la sfârşitul celei de-a treia întâlniri, când se pregătea să ia trenul. Dar iată că Pierre începe să ezite. Ea lucrează 20 de ore pe săptămână şi el între 50 şi 70. Şi ea ar putea face ore suplimentare, dar ezită, intenţionează să le realizeze, apoi tot amână sau face doar o parte din cât prevăzuse, fie este prea obosită pentru că se culcă târziu şi nu ştie să-şi facă un program, fie nu vrea să lucreze seara sau în week-end, fie se revoltă că îşi petrece* viaţa doar pentru a câştiga bani, în detrimentul dragostei şi al spiritualităţii. Ea sugerează chiar anularea acestei călătorii pentru care se entuziasmase foarte tare când Pierre îi făcuse propunerea.
Deci, ezită între dragostea condiţionată şi dragostea necondiţionată. Ea ar fi pe această din urmă poziţie dacă i-ar propune să lucreze între 60 şi 70 de ore pe săptămână pentru a finanţa călătoria lor. Când îi vorbeşte astfel, ea nu se simte înţeleasă şi se revoltă faţă de insistenţa şi autoritatea sa. Pierre ţine să-şi respecte promisiunea de a plăti, dar ar putea totuşi să renunţe dacă această călătorie se anunţă a fi un calvar. Ea este cea ca- re-i cere să se mai gândească la eforturile pe care aceasta le presupune. în aceste momente, Pierre nu se simte înţeles. Dar el nu trebuie să se pună de acord cu o femeie perfectă, ci cu Francine, într-o dragoste puternică, deşi uneori în mod realist condiţionată, atât în ceea ce-1 priveşte cât şi în cazul ei.
In conflictele repetate de cuplu, cei doi parteneri sunt adesea de acord asupra unui lucru: din cauza celuilalt, relatia de dragoste, nu merge. Calea de mijloc este acolo unde mă aflu. Resentimentele neformulate se transformă în furie. Duşmanul este cel care nu este de acord cu mine. Terapia constă în a transforma remuscările în regrete şi regretele în amintiri. Orice problemă este menţinută chiar de eforturile pe care noi si anturajul nostru le facem pentru a încerca să o rezolvam. Paul Watzlavick
Ne revoltăm când încă ne mai simţim prizonieri. Trăiţi bine şi veţi lăsa şi pe ceilalţi să trăiască.
