Frigiditate – ce e de facut?

Contrar opiniei generale, frigiditatea nu defineste absenta apetitului sexual, ci absenta placerii din timpul actului sexual in sine. Mai mult decat atat, deseori persoana frigida nu simte placere nici la masturbare. Este o anomalie inregistrata cu precadere la femei, foarte putini barbati acuzand acest neajuns. Se pare ca 10% din femei sufera de frigiditate, iar 30% declara ca reusesc sa ajunga la orgasm dor masturbandu-se. Anosgarmia este deci mai frecventa decat frigiditatea, dar cei doi termeni tind sa se confunda adesea.

Motivele care se afla la baza frigiditatii sunt de regula conditionate de anumiti factori psihologici cum ar fi un episod traumatic din copilarie, lipsa de autostima, un partener brutal sau nepriceput, dar aspectele fiziologice ocupa si ele un loc important, astfel incat o malformatie congenitala sau o disfunctie la nivelul organelor genitale, precum si dereglarile hormonale, folosirea necorespunzatoare a anticonceptionalelor, antidepresivelor sau somniferelor, pot influenta grav comportamentul sexual.

Solutiile sunt si ele direct influentate de natura cauzei. Astfel, distingandu-se doua categorii de frigiditate, respectiv cea primara si cea dobandita, masurile pentru rezolvarea acestei probleme se raporteaza direct la particularitatea fiecarui caz in parte.

Specialistii sugereaza o combinatie intre metodele curative psihologice si cele fitoterapice, intrucat se pare ca o serie de plante sub forma de ceaiuri si infuzii, sau consumate direct in stare naturala, reusesc sa stimuleze apetitul sexual, rezolvand in mare parte problemele de frigiditate. In cazurile grave, medicii indica efectuarea injectiilor pe baza de acid ialuronic – o substanta menita sa mareasca dimensiunea asa-numitului „punct G”, in vederea cesterii sensibilitatii acestuia in timpul actului sexual.

Este important de subliniat in acest context, ca inainte de a opta pentru oricare dintre remediile enumerate mai sus, este indicata consultarea unui medic specialist, care va indica metoda corecta de tratare, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte.