Comunicarea

[Vizitator]

Visatori pasim fara sa ne uitam in trecut. Uitam ca acesta ne urmareste in fiecare zi fara ca noi sa ne dam seama. Exista momente in care ne trezim cu el in fata si atunci ne inspaimantam de miscarea rapida a timpului, il vedem cum trece cu camasa atarnata pe langa solduri, cu parul scuturand in vant suvitele balaie,cu mainile amandoua atarnand si lovindu-se din cand in cand de marginea patului, apoi de tabloul prea jos plasat din sufragerie. Ne aruncam capul pe spate lasand in urma un scartait puternic datorita miscarii gatului, fiecare perticica a corpului tresare si se rearanjeaza in timp ce noi ne vedem de viata. Inaintam cu picioarele sprintene, alergand sa prindem timpul, sa il localizam si sa il aruncam in camara aceeea plina de vechituri din partea dreapta a casei, unde lumina nu patrunde. Sunt momente in care fara ca nimeni sa stie sa furiseaza inauntru prin intermediul cheii, ne faulteaza, cata istetime chiar si pe lucrurile care initial sunt lipsite de viata. Apoi ca din senin un zambet se iveste pe fata plina de figuri inexplicabile, gura se arcuieste, scoate la iveala albul stralucitor al danturii, nasul se ridica facand loc buzei superioare sa se desfasoare in voie. Un sunet se aude si pauza, a durat atat de putin momentul ca nici macar nu ai apucat sa il digeri, da! acesta este adevarul, momentele trec si lasa in urma amintirea sau golul acela al uitarii. De ce nu dam importanta fiecarui moment? Oare felul in care am fost creati ne determina sa fim atat de nepasatori, trecem unii pe langa altii si nu facem altceva decat sa ridicam usor din spranceana, privirea ne-o aruncam pe picioarele inocente ale celorlalti si urcam incet studiind fiecare particica. Atunci cand ajungem in dreptul ochilor intimitatea apare, sangele incepe sa curga din ce in ce mai repede spargandu-se, lovindu-se de peretii elastici ai venelor, parca ar ramane fara loc. Prin fiecare atingere obrajii prind culoare si caldura ne inunda corpul. Acestea sunt singure acte de comunicare unii cu altii, frumos mod de a comunica atunci cand gura si glasul sunt nerabdatoare sa actioneze. Lipseste mintea si curajul. Ce multe pierdem intr-o singura zi datorita incapacitatii noastre de a comunica.

[Vizitator]

Lipsa comunicării verbale ne aruncă pe un tărâm numit SINGURĂTATE!

[Vizitator]

Dar daca noi insine am vrea sa spunem ceva cuiva si nu am putea face asta ,nu am putea vorbi ,nu am putea deschide gura ,nu ne-ar place nui asa ?
De obicei oamenii asa cum i-a lasat Dumnezeu sunt avari ,nesatui si vor mai mult .De aceea toti fugim din calea prezentului si cu pasi mari si grabiti mergem catre viitor ,renuntam la tot la momente ,clipe si amintiri doar pentru a avea mai mult sau poate mai bine decat in trecut .

E bine sa uitam ce a fost au in viata noastra ce a trecut dar;nu ar trebui sa uitam si clipele pline de bucurie ,frumusete si dragoste care ne-au salvat dupa ce au trecut cele rele .
Uitam cu repeziciune totul ,de mama .de bunici ,iubiti si scoala si ascundem totul bun si rau intr-un singur loc ,acolo unde candva trebui sa ne reamintim ,nu vom regasii decat niste lucruri neintelese ,neterminate si prea prafuite ca sa le poti separa ;Asa ca lumea uita totul si pleaca mai departe in loc sa stea cateva clipe sa reinoiasca totul rau sau bun sa il descida din inchisoare si sal povesteasca tuturor . noi renuntam la trecut si ii lipim buzele ca sa nu mai poate vorbi prin gura noastra .
asa intr-un sfarsit renuntam la trecut ,la vorbit ,la viata si ajungem muti ,nimeni nu ne aude si ne vede ; si ne plangem ca nu suntem intelesi cand de fapt suntem noi cei care ne-am inlantuit cuvintele ,sufletul ,amintirile si iubirea ;:suntem inchisoarea uitarii noastre..... .