Radiografie...internet. dorinte, realitate.

Povestea mea de dragoste cu intamplari, sfaturi, pareri ?
Avatar utilizator
blueeyes
Member
Mesaje: 53
Membru din: 24 Mai 2010, 20:03

Radiografie...internet. dorinte, realitate.

Mesaj de blueeyes »

Internetul...aceasta minune a lumii moderne, grabita si dezorientata fara voie...ofera oamenilor oportunitatea de lua legatura cu unele persoane pe care, poate, nu le-au
cunoscut si posibil sa nu le cunoasca niciodata in viata reala. Stiind ca atat de multe
persoane folosesc internetul, exista speranta ca iti vei gasi perechea aici, insa uneori din teama, si fara graba de a transforma o relatie virtuala intr-una reala, totul ramane doar in acest mediu....inscriind-le la capitolul eventuale posibile evadari de moment. Stim doar ca indiferent de ce s-ar intampla in viata reala sau cea virtuala, suntem si ramanem singura persoana care ne poate controla destinul.

Putem spune ca este impotriva naturii iubirii sa fii lipsit de privirea, miscarea si limbajul trupului. Dar cei care prefera relatiile pe internet spun ca acestea se bazeaza pe emotii puternice, care par sa fie mult mai intense decat simpla vedere fizica a persoanei respective...discutabil acest aspect.

Dar nu oare intalnirile pe internet sunt, cumva, doar un mod de a scapa din viata reala. Online, poti fi cine vrei, chiar daca esti doar timp de cateva ore. Aceasta iesire din realitate, insa, face ca intalnirile online sa fie mult mai complicate, constienti fiind ca si ceilalti participanti pot folosi aceleasi tertipuri si pot face si ei doar un joc. E clar ca nu toata lumea este decenta si onesta, indiferent de mediul in care se manifesta. Relatiile pe internet este indicat sa fie considerate relatii incomplete. Persoana care isi cauta sufletul pereche pe internet trebuie sa doreasca si sa fie pregatita sa cunoasca si in realitate.

Inamoratii virtuali, trec superficial si rapid peste mai toti pasii importanti pentru evolutia unei relatii. In lumea virtuala totul se accepta mai usor, iar oamenii nu prea isi dau seama de trasaturile pozitive sau negative ale celor cu care converseaza. Se poate ajunge astfel la atasarea de o persoana cu care nu ai avea nicio legatura in mod normal in viata reala, traind si amagindu-te doar cu imaginea pe care ti-ai format-o tu in minte, folosind tiparul propriei tale dorinti.

De partea cealalta a internetului poti afla cine este doar daca te hotarati sa te intalnesti in realitate. Cei mai multi oameni nici nu isi doresc acest lucru, deoarece, in general, dupa intalnirea reala, se ajunge la dezamagire... s-ar putea ca el sa aiba 51 de ani, si nu 21 si mai rau te-ai putea trezi cu cineva de acelasi sex cu tine, ar putea sa nu semene deloc cu cel din fotografie si cu imaginea pe care ti-ai construit-o tu. Si uite asa unii prefera, tacit sa isi traiasca fantezia, in loc sa se cunoasca si sa o distruga.

Nu putem nega ca nu exista si finaluri fericite. Exista si cupluri care s-au cunoscut pe internet si au ajuns sa se casatoreasca. Iar pentru cei care au parte de dezamagire, fie in viata reala, fie in cea virtuala, exista o durere adevarata ce insoteste toate sentimentele de dragoste neampartasita. Indiferent de tipul de relatie pe care te hotarasti sa il alegi, nu trebuie uitat ca este nevoie de ratiune, rabdare, devotament, onestitate si nu in ultimul rand stransa legatura cu realitatea
Scrie răspuns

Pentru a interactiona pe Forum: Conecteza-te aici sau Inscrie-te aici daca nu ai cont.